Zeul EPO şi victimele lui

Încă un ciclist dopat în Turul Franţei. Până la completarea următorului nume de pe lunga listă a trişorilor, spectacolul continuă. Un spectacol extrem de trist cu spectatori care par şi ei dopaţi cu veselie.

Pentru câteva zile a fost vedeta Turului Franţei. A câştigat două curse de căţărare şi fusese declarat de specialişti drept o mare speranţă a ciclismului mondial. Datorită stilului
extrem de agresiv în care lansa evadările şi-a căpătat renumele de “Cobra”.

Are doar 24 de ani şi se numeşte Riccardo Ricco. Joi, rutierul italian, care ocupa locul nouă în clasamentul general şi care deţinea tricourile alb (cel mai bun tânăr) şi alb cu buline roşii (cel mai bun căţărător), a părăsit Marea Buclă în huiduielile mulţimii.

Veninul Cobrei era extras, de fapt, din EPO. O substanţă care creşte procentajul de globule roşii din sânge şi care permite plămânilor să ardă mai mult oxigen.

Pentru un sportiv asta se traduce printr-un suflu de Formula 1. Un suflu care în ciclism a făcut foarte multe victime.

Depistat pozitiv de Agenţia Franceză de Lupta Împotriva Dopajului, Ricco a schimbat peste noapte postura de vedetă a televiziunilor şi de idol pentru sutele de mii de împătimiţi în cea de învinuit. De la întrebările ziariştilor a trecut brusc la cele ale procurorilor, iar visul
de a urca pe podium s-a transformat în coşmarul unei posibile pedepse cu închisoarea.

Iar coşmarul poate fi mult mai negru. Mărturie stă chiar povestea mentorului asumat de Riccardo Ricco, legendarul ciclist italian Marco Pantani, un alt prieten fidel al substanţelor dopante, care şi-a găsit sfârşitul într-o supradoză. Asta după ce fusese tras pe dreapta din ciclism. Pantani avea 34 de ani când a murit, Ricco are astăzi 24 de ani, iar viitorul său în ciclism pare deja compromis.

Cum compromis rămâne şi viitorul acestui sport până la identificarea unor soluţii care să facă posibilă eliminarea trişorilor înainte ca aceştia să dea peste cap ierarhiile curselor şi să pozeze în mari sportivi şi în supraoameni.

O ţintă pe cât de utopică, pe atât de indispensabilă pentru conservarea spectacolului absolut pe care îl oferă ciclismul în ansamblu, şi în mod special cel practicat în Marea Buclă. Este poate la fel de importantă ca şi conservarea unor specii de animale. Este vorba despre sportul “natural”. Mai mult, vorbim despre sportul moral. Care, în ciclism cel puţin, este pe cale de dispariţie.

Faţă de dezastrul de anul trecut, când cazurile de dopaj au lovit de mai multe ori la vârful piramidei, cazul Ricco este un şoc, dar unul care, deocamdată, nu este de natură să strice tot spectacolul. Cu toate acestea, rutierul italian este deja al treilea ciclist descoperit dopat de la debutul Turului.

Primii au picat spaniolii Manuel Beltran şi Moises Duenas, cel din urmă fiind posesorul unei adevărate farmacii ambulante în materie de substanţe interzise. Iar numărul cicliştilor care care sunt suspectaţi că au trişat este mult mai mare. Şi cu toate acestea, sute de mii de împătimiţi au continuat să împânzească circuitul pentru a-i încuraja pe cicliştii rămaşi în cursă.

Pare un refuz colectiv de a recunoaşte minciuna, asimilând-o. De-a stânga şi de-a dreapta unui pluton care aduce mai mult a cortegiu funerar, spectatorii par să fie dopaţi, dar cu veselie. Altfel nu se explică adularea cicliştilor care se închină constant doar la zeul EPO.