Tristeţi udemeriste

Bună dimineaţa, domnu Popescu. La telefon, Markó Béla”. „Da, domnu preşedinte, am onoarea să vă salut. Ce s-a întâmplat?” „A, nu, nu e problemă, domnu Popescu, eu vreau să vă felicit, forte bine aţi făcut asiară. Oamenii aceia nu sunt reprezentanţi pentru poporul mághiar, sunt extremişti”.

Discuţia aceasta avea loc acum trei ani. În seara precedentă, mă încăierasem în emisiunea lui Marius Tucă cu nişte unguri, un regizor de show-uri omagiale comuniste şi un „istoric” cu grade, acum doi iredentişti pe cât de alunecoşi, pe atât de veninoşi, veniţi direct de la Budapesta să ne scuipe Trianonul în ochi.

Pe cât de paşnic şi european îmi propusesem să fiu la începutul emisiunii, pe atât de întărâtat şi agresiv ajunsesem la sfârşit din cauza celor două caiafe bătrâne. Am fost foarte impresionat de telefonul d-lui Markó. Uite, domnule, omul e capabil să-şi depăşească condiţia, poate să fie raţional şi de bun simţ, deşi e politician maghiar. Sau poate tocmai pentru că e politician maghiar, şi nu vreunul dintre românaşii mei mârlani, lacomi şi proşti de şmecheri care împut locul în Parlamentul României. Cu nişte ani înainte fusesem gata să-l votez pe elegantul György Frunda pentru preşedinţia României. Aşa am ajuns să cred că politicienii udemerişti sunt băieţi subţiri.

„Ne doare Trianonul şi ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea naţională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie.

(...) Trebuie să întoarcem roata istoriei. Să fim uniţi în orice clipă pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri”. Acelaşi distins Markó Béla a produs aceste fraze marţi seară, la Tg. Mureş. Prima reacţie e să-l bagi pe româneşte în origine, şi nu în stepele Asiei Centrale. Păi, dacă nu te bucură, dacă te doare Ziua Naţională a României, care nu înseamnă Trianon, nu noi
am făcut tratatul de la Trianon, noi nu sărbătorim destrămarea imperiului austro-ungar şi jalea maghiară, noi sărbătorim unirea românilor, atunci ce cauţi să candidezi în Parlamentul acestei ţări, domnu Markó? Nimeni nu-ţi poate interzice să fii trist sau vesel. Sunt sentimente omeneşti.

Dar dacă în calitate
de cetăţean român, de fost şi posibil viitor senator al României, declari că te doare Ziua Naţională, atunci renunţă, meştere, la Parlamentul de la Bucureşti, renunţă la cetăţenia română şi du-te să te vaiţi în Parlamentul de la Budapesta, în caz că ai loc pe-acolo. Iar dacă tristeţea sau durerea le pot înţelege, cum să înţeleg „trebuie să întoarcem roata istoriei”? Că UDMR vrea să rămână în guvern ca să acţioneze în scopul destrămării statului unitar român, împotriva Constituţiei şi împotriva României? Păi, atunci, ar trebui să cer şi eu arestarea d-lui Markó Béla, aşa cum fac regulat liderii PRM. Cât despre „elegantul” Frunda de pe vremuri, ce să mai zic când declară: „Trebuie să dobândim autonomie teritorială”...

Mulţi români vor gândi aşa, şi pe bună dreptate. Eu n-o s-o fac, pentru că am văzut prea multă poltică în ultimii 18 ani. Ungurii Béla şi Frunda se comportă politic foarte româneşte. Declaraţiile lor sunt din acelaşi soi cu „Fondul de pensii s-a prăbuşit, se pregăteşte o lovitură de stat, eu merg cu Loganul”. Ele sunt gândite să forţeze intrarea în Parlament a unui UDMR aflat pe muchia celor 5%. Nu ştiu dacă vor reuşi, eu, unul, le doresc succes, dar, deocamdată, nu fac decât să umfle o bulă de oxigen pentru PRM-ul care horcăie. Din fericire, cred că e prea târziu, cu toate zbieretele tribunului.

Cât despre negocierile „dure”, adică şantajul pus pe masă pentru intrarea într-un viitor guvern, nu sunt prea îngrijorat: până la autonomia teritorială, domnii Markó, Frunda et comp. îşi vor negocia într-adevăr la sânge interesele lor personale, ca şi partenerii lor români.

Există însă un motiv de îngrijorare, cu care nu se poate glumi: în perioadele de criză economică severă, nu doar se înmulţesc infracţiunile de drept comun, ci şi se pot acutiza, brusc şi grav, conflictele interetnice. Mizeria şi foamea îl scot pe dracul din burtă. Şi criza vine peste noi ca un marfar cu mecanicul mort...

Pe vremuri, răsuflam uşurat la gândul că şi România, şi Ungaria sunt membre NATO şi UE – credeam că, astfel, chestiunea etnică este închisă. Astăzi, nu pot decât să oftez.